Istoric           

Ansamblul Baratiei din Campulung Muscel


Biserica Sfantul Iacob

   


Este cea mai veche clădire din ansamblu, interesantă prin prezenţa cunoscutei lespezi de mormânt a Comitelui Laurenţiu de Longo Campo datată la anul 1300, aflată în interior, sub altar. Prezenţa unor console de piatră cioplite lucrate în stilul gotic tardiv, dovedind preexistenţa unei bolţi cu nervuri precum şi documentele, printre care descrierile episcopului catolic Baksič din mijlocul veacului al XVII-lea, indicau o vechime mai mare.

Cercetările arheologice efectuate au confirmat această ipoteză şi au dovedit că monumentul actual este de fapt corul unei biserici mai mari dispărută, prelungită spre vest cu o navă ale cărei fundaţii au fost scoase acum la iveală şi puse în evidenţă prin coborârea nivelului curţii. Săpăturile făcute în interior au mai descoperit sub pardoseala din secolul al XVII-lea temeliile unui al doilea cor, mai vechi, ţesute cu fundaţiile navei, dovedind prezenţa unei biserici anterioare corului gotic, putând deci fi pusă în legătură cu piatra de mormânt a Comitelui Laurenţiu şi datând ca atare înainte de anul 1300.

Lucrările de restaurare au urmărit valorificarea datelor obţinute prin cercetări. Pardoseala corului şi nivelul terenului în dreptul fostei nave au fost coborâte până la nivelul de călcare din veacul al XVII-lea precizate prin fragmentele de cărămizi pavimentate descoperite, iar fundaţiile corului mai vechi au fost marcate în pardoseala nouă.

Arhitectura gotică a corului a fost subliniată prin degajarea arcului triumfal dintre cor şi navă ce fusese astupat cu zidărie odată cu dărâmarea navei şi prin trasarea conturului bolţii dispărute în tencuiala pereţilor. Ferestrele au fost readuse la dimensiunile lor şi completate cu colonete şi timpane de piatră, ultimele tratate schematic neputându-se cunoaşte formele lor autentice. Portalul din faţada de sud a fost eliberat prin dărâmarea clădirilor noi aşezate în faţă, iar în sacristia dinspre nord a fost refăcută bolta, degajată vechea pardoseală şi redeschisă uşa spre altar ce fusese închisă cu zidărie.

Mai trebuie menţionate în cadrul lucrărilor de restaurare a bisericii punerea în valoarea a pietrei de mormânt din anul 1300 expusă pe un soclu de zidărie şi a celorlalte trei lespezi din veacul al XVIII-lea descoperite prin săpături. Principalele blocuri de piatră recuperate, printre care o cheie de boltă şi un stâlp cu inscripţia purtând numele parohului menţionat de episcopul Baksič şi anul 1648, au fost expuse în interior, iar unele fragmente de ancadramente din piatră sculptată neidentificate au fost încastrate în zidăria faţadei.

Turnul clopotniţă

 

Turnul clopotniţă, înainte de restaurare, înglobat pe trei laturi de clădiri mai noi, era socotit ca fiind singurul element semnificativ al ansamblului. Construit în anul 1730 pe locul unui turn mai vechi, cu o interesantă decoraţie ceramică şi picturală exterioară foarte vizibilă încă în fotografiile şi acuarelele pictorului Szatmary din anul 1860, a fost s upraînălţat la sfârşitul veacului al XIX-lea cu un etaj pentru ceasuri cu acoperiş piramidal înlăturând interesantul acoperiş cu şindrilă cunoscut din tablourile lui Szatmary şi Grigorescu.

Astăzi turnul este degajat prin dărâmarea clădirilor noi care îi ascundeau faţadele. Părţile superioare, care îi dau monumentului o siluetă caracteristică intrată în obişnuinţa locuitorilor oraşului, au fost menţinute.


Casa parohială

Construită în cursul veacului aş XVII-lea cuprinde o serie de încăperi boltite la etaj, aşezate peste pivniţe mari, frumos boltite, pe jumătate adâncite în pământ şi cu foişor cu arcade şi coloane masive de zid ridicate deasupra gârliciului de acces la pivniţă. Complet transformată în timp, cu ziduri supraînălţate, cu bolţile şi pereţii pivniţei modificaţi spre stradă pentru amenajarea unor prăvălii, casa nu se deosebea cu nimic ca înfăţişare de celelalte clădiri mai noi învecinate. Sondajele şi decapările de tencuieli executate în scopul restaurării au făcut însă posibilă revenirea la vechile forme.

Astăzi, monumentul cu acoperişul în patru ape şi pante repezi, cu faţade modificate prin micşorarea ferestrelor la vechile dimensiuni şi mai ales prin desfiinţarea vitrinelor şi prăvăliilor şi coborârea cornişei, apare din nou aşa cum trebuie să fi arătat la origine în vremea lui MATEI BASARAB (1632-1654). Trebuie semnalată, ca o realizare tehnică deosebită, dărâmarea ce părea o necesitate din cauza stării de avansată degradare în care se afla.

În interiorul pivniţei restaurate, cu bolţile întregite şi portalul de piatră eliberat de zidăria de umplutură, au fost depozitate toate bucăţile de piatră recuperate în cursul lucrărilor, printre care fragmente de inscripţii, capitele, piese sculptate şi nervuri cu urme de zugrăveli decorative. În clădirile anexate alipite casei parohiale a mai putut fi parţial reconstruită, pe baza urmelor păstrate în zidărie, o boltă pe trompe de colţ, formând pornirea coşului unei foste bucătării.

Prin lucrările de restaurare recent terminate ansamblul istoric al Bărăţiei cu monumentele sale revalorificate se prezintă în condiţiile corespunzătoare vechimii şi importanţei sale istorice si arhitectonice.

Arh. ŞTEFAN BALŞ

Catolicismul în Câmpulung

Întemeierea oraşului Câmpulung este strâns legată de venirea Cavalerilor Teutoni în spaţiul românesc. După ce au întemeiat multe oraşe şi cetăţi în drumul lor, s-au oprit în valea larg deschisă a Râului Târgului, unde au pus bazele oraşului Câmpulung. După ce au realizat şi fortificat sistemul de întărituri, Cavalerii Teutoni au adus în Câmpulung colonişti saşi din Ardeal. Saşii fiind catolici, aveau o biserică - ce acum nu mai există - pe care populaţia băştinaşă o numea “cloaşter” ( de la germanul “kloster”, care înseamnă “mânăstire”). Cavalerii Teutoni şi coloniştii aduşi de ei în Câmpulung alcătuiau un post înaintat de pază al trecătoarei Branului şi în acelaşi timp duceau o campanie de creştinare a cumanilor şi a românilor ortodocşi.

În anul 1300 moare şi este înmormântat la Câmpulung comitele catolic Laurencius de Longocampo. Inscripţia de pe piatra sa de mormânt dovedeşte că înainte de 1300 exista în Câmpulung un comite catolic, deci şi un număr destul de important de creştini catolici. Ce rol sau ce atribuţii ar fi avut acest comite, nu se poate şti cu siguranţă. Se poate presupune că el era sau în fruntea oraşului care avea pe atunci numeroşi catolici, sau în fruntea unui district întreg, ca se întindea în faţa marii trecători a Branului.

Câmpulungul şi-a păstrat mult timp şi după 1300 caracterul săsesc, deoarece până la sfârşitul secolului al XVII-lea, toate hrisoavele vechi ale oraşului şi în sigiliul sau pecetea sa, au fost păstrate de preoţii catolici.[1]

În secolele XIII şi XIV numărul catolicilor din Câmpulung era destul de mare, adică în proporţie aproape egală cu al românilor ortodocşi. Ei s-au bucurat de sprijinul şi protecţia voievozilor noştri, dintre care unii chiar au avut soţii catolice. Astfel Doamna Clara, soţia lui Nicolae Alexandru Basarab, cel ce a fost îngropat la Câmpulung în 1364, e destul de cunoscută ca susţinătoare a intereselor catolice. Desigur că prin influenţa Doamnelor catolice s-a introdus obiceiul de a se alege un “judeţ” dintre catolicii saşi şi unguri, iar în alt an dintre ortodocşi. În calitate de judeţi ei au avut un rol important în administraţia oraşului. Până în secolul XVIII, ei păstrau sigiliul şi cea mai mare parte din vechile documente orăşeneşti. La jumătatea secolului al XVII-lea, vechiul Cloaşter nu mai exista. Pe locul unde fusese zidit s-au iscat certuri aprinse între conducătorii ctitoriei lui Matei Vodă, mânăstirea Câmpulung, şi între preoţii catolici, numiţi de acum părinţi baraţi.

Despre catolicii din Câmpulung avem bogate mărturii de la episcopul catolic Baksič, care avea legături strânse cu Ţara Românească. El a venit în anii 1640,1641, 1648, 1651, 1653, 1670 şi a lăsat o serie de raporturi despre vizitele sale. În 1640 vine de două ori.

La 29 august 1640 când vizitează oraşul Câmpulung, Baksič afirmă că în acest oraş există din timpuri străvechi catolici, cei mai mulţi fiind saşi ce au adoptat limba românească. Episcopul află în Câmpulung 400 de catolici în vârstă de a fi împărtăşiţi şi 100 de copii. De asemenea menţionează că unii dintre aceşti catolici de mai mulţi ani mărturiseau erezia lui Luther. În 1639 preoţii misionari ai congregaţiei “De Propaganda Fide” îl alungă pe preotul luteran şi încep să predice catolicilor rătăciţi de la credinţă, redevenind buni creştini.[2]

Acelaşi Episcop, vizitând pentru a doua oară Câmpulungul în 1648, găseşte în oraş o altă situaţie a comunităţii catolice. În numai opt ani, numărul credincioşilor catolici se înjumătăţeşte, ajungând de la 500 de suflete la doar 229, după cum reieşea din cartea parohului. Nici situaţia materială a acestora nu s-a îmbunătăţit, ci din contră, a scăzut.

Baksič pune scăderea numărului catolicilor pe seama dărilor mari care i-au forţat să plece în Transilvania sau în alte părţi ale ţării.

Situaţia aceasta se schimbă întru puţin în 1653, când episcopul află la Câmpulung 250 de suflete de rit catolic, însă suprimaţi de aceleaşi biruri mari.

Se observă că de-a lungul timpului, dintr-un oraş cu un număr destul de ridicat de credincioşi catolici- după cum relatează Angelo Petrica din Sonnino într-un fragment despre starea catolicismului în Ţările Române- călătorii străini găsesc din ce în ce mai puţini credincioşi catolici, numărul lor scăzând rapid sau oscilând în jurul unor cifre de ordinul sutelor. Astfel în 1690 mai rămăseseră în oraş numai zece case de catolici. Parohul lor se numea Martin Tob din ordinul Sfântului Francisc, născut chiar în Câmpulung.

Între câmpulungenii ortodocşi şi cei catolici a domnit până în secolul al XVII-lea înţelegerea, dovedindu-se aceasta şi prin faptul că judeţul oraşului era ales, după cum am mai spus, într-un an dintre catolici, iar în altul dintre ortodocşi. Se ştie despre Andreas (a doua jumătate a secolului al XVII-lea) că a fost judeţ de zece ori. El era catolic.

În secolul următor, după 1734, nu se mai întâlnesc judeţi din rândul catolicilor. Diferenţa de credinţă accentuează din ce în ce mai mult neînţelegerea dintre catolici şi ortodocşi. Aceştia din urmă încep a-i numi pe catolici apostaţi şi eretici, iar catolicii pe ortodocşi ignoranţi şi fanatici.[3]

În secolul al XIX-lea numărul catolicilor începe să crească din nou prin aşezarea în oraş a multor negustori şi meseriaşi străini, analele parohiei numărând la vremea aceea 20 de familii de nemţi, unguri, saşi, poloni etc. Numărul lor s-a dublat în secolul următor ajungând la 40 de familii cu 160 de credincioşi, iar în zilele noastre la 130 de familii.

Cloaşterul

Mânăstirea Cloaşterului, denumită astfel după cuvântul nemţesc “kloster” (=mânăstire), era un lăcaş de cult catolic, închinat Sfintei Fecioare Maria. În chiliile ei locuiau în secolul al XIV-lea călugări dominicani sau predicatori, care ţineau spre păstrare moaştele Sfântului Apostol Andrei. Ca locaţie mânăstirea Cloaşterului se afla în partea de sud-vest a oraşului, pe un loc din apropierea spitalului actual, având în faţă, ceva mai departe, mânăstirea Negru Vodă, construită la începutul secolului al XIV-lea. şi astăzi se cunoaşte locul unde a fost vechiul Cloaşter. Se află în grădina N. Paul, fostă Căprăruş pe vremea lui Aricescu.

În 1373 a fost înmormântat aici un păzitor al bisericii, punându-i -se pe mormânt o piatră funerară având inscripţia: “Hic requiescit in pace generosus dominus Ioannes P. huius saxonicalis ecclesiae custos, qui obiit MCCCLXXIII.”[4]

Cât a rezistat mânăstirea Cloaşterului nu se poate şti cu certitudine. În secolul al XVII-lea nu mai exista, deoarece episcopul Baksič venit în Câmpulung în timpul voievodului Matei Basarab, povesteşte în memoriile sale numai despre bisericile Sf. Iacob şi Sf. Elisabeta.[5] În 1655-1656 nu se mai ştia decât de locul Cloaşterului, povestindu-se că a fost dăruit Apusenilor de Doamna lui Negru Vodă.

Din săpăturile făcute în 1924 de către Virgil Drăghiceanu, care a pus o piatră pe locul unde se aflase sfântul altar, s-a constat că vechea biserică catolică fusese un edificiu de mari proporţii. O parte din pietrele din zidurile sale au fost folosite de orăşeni la construirea caselor din împrejurimi. Gr. Tocilescu a găsit mai multe pietre cu inscripţii latine în zidurile caselor învecinate.

Mânăstirea era destul de mare, “lungă de 40 de paşi şi lată de 12.” Poporul spune că a fost făcută de Doamna Ana a lui Negru Vodă, “fiica regelui unguresc”, care era catolică. Din spusele orăşenilor reiese că mânăstirea era făcătoare de minuni şi că bolnavi de toate neamurile veneau aici spre vindecare: numai prin şederea lor în biserică se însănătoşeau.

în privinţa acestui Cloaşter, un document latin publicat de profesorul austriac Sulzer în “Geschichte des Transalpiischen Dacien” ne spune cu data de 4 februarie 1799 că “această mânăstire a fost zidită pentru călugării catolici de soţia lui Negru Vodă, contesa Margareta (?), născută catolică în Transilvania şi fusese zidită nu departe de mânăstirea pe care Negru Vodă o clădise pentru călugării ortodocşi din Câmpulung”.

Părintele Bonaventura Andrejin, gardianul Bărăţiei, a adăugat în scrierile sale că în mânăstirea Franciscanilor “in dicto monasterio closter” se mai afla şi trunchiul uscat al unui arbore făcător de minuni. Un alt document din 1660, “Relatio de statu ecclesiae catolicae in Valahia, Moldovia et Transilvania” , scrisă de părintele Gabriell Mancici ne spune că mânăstirea Cloaşterului fusese zidit de fericitul întru pomenire Capistrano, în timpul principesei Katherina, soţia lui Negru Vodă care, după cum se vede, avea diferite nume, de vreme ce trei documente îi atribuiau nume diferite: Ana, Margareta şi Katherina.

Ce s-a întâmplat cu mânăstirea catolică de atunci? Se ştie că, în 1379, bisericile catolice din Muntenia au fost sfinţite de episcopul catolic din porunca lui Vladislav Basarab dată din Argyos (Argeş) şi între ele de bună seamă a fost şi cea din Câmpulung.

În 1383 episcopul catolic Grigorie, “episcop de Severin precum şi a părţilor de dincoace de munte”, adică a toată Ţara Românească, a săvârşit o hirotonie în aşezământul Cloaşterului.

Cu timpul, mânăstirea s-a ruinat şi reparat în mai multe rânduri, mai ales în 1410. Cert este că la 1642 Cloaşterul nu mai exista, contrar afirmaţiilor lui C.D. Aricescu.


Bărăţia-ansamblu cultural istoric

a) Biserica Sf. Iacob

Ansamblul Bărăţiei din Câmpulung Muscel este una dintre cele mai vechi construcţii din oraş. Principalele puncte de importanţă istorică le reprezintă biserica Sf. Iacob, Turnul Bărăţiei şi casa parohială care datează din secolul al XVII-lea (1653).

Biserica Sf. Iacob, refăcută la 1760, după ca a căzut pradă năvălirii turcilor (1737), este construită pe locul unei biserici mai vechi, datând probabil din secolul al XIII-lea. Biserica nu reprezintă decât o parte din vechea construcţie, se pare mult mai întinsă.[6] Clădirea joasă, fără turle, având mai mult înfăţişarea unei case cu o singură încăpere, nu se observă din partea de apus unde se află un şir de case cu două etaje, mult mai înalte decât sfântul lăcaş.

Despre cum arăta biserica în secolul al XVII-lea aflăm din descrierea Episcopului Baksič, aflat în 1648 într-o vizită în Ţara Românească.[7] Episcopul descrie biserica ca un lăcaş de cult sărăcăcios. Altarul mare, neconsacrat, este sărăcăcios înzestrat, aflându-se icoana Sfintei Fecioare Maria cu Pruncul (posibil o icoană bizantină), având la dreapta şi la stânga zugrăviţi doi îngeri.

Biserica era mare, construită în întregime din piatră, iar deasupra altarului era boltită până poarta de miazăzi şi nu este zugrăvită, neavând la vremea respectivă nici un semn de consacrare. De asemenea se mai aflau încă două altare, mai mici, care însă nu serveau decât ca obiecte estetice.

Construcţia bisericii ca atare, nu prezintă elemente arhitecturale deosebite. Ea este alcătuită dintr-o navă dreptunghiulară, fără turlă, terminată la est cu o absidă poligonală în trei laturi. Un cadran solar, purtând data de 1706, este sculptat pe unul dintre cele trei contraforturi ce sprijină zidul pe latura de sud a bisericii. Alte urme pe zid atestă faptul că actuala construcţie este doar o parte din vechea biserică, ridicată se pare pe un plan mult mai vast. În spatele altarului se află lespedea de mormânt a comitelui Laurencius de Longocampo.[8]

Cercetările arheologice au confirmat ipoteza vechimii mai mari a bisericii şi au dovedit că monumentul este de fapt doar corul a ceea ce a fost o biserică prelungită spre vest cu o navă ale cărei fundaţii au fost scoase la iveală şi puse în evidenţă prin coborârea nivelului curţii.

Săpăturile efectuate în interior au mai dezvăluit sub pardoseala din secolul al XVII-lea temeliile unui al doilea cor mult mai vechi, ţesute cu fundaţiile navei, dovedind prezenţa unei biserici anterioare corului gotic, putând fi pusă în legătură cu piatra de mormânt a comitelui.

Pardoseala corului şi nivelul terenului în dreptul fostei nave au fost coborâte până la nivelul de călcare din veacul al XVII-lea, precizate prin fragmentele de cărămizi pavimentare descoperite, iar fundaţiile corului mai vechi au fost marcate în pardoseala nouă.

Arhitectura gotică a corului a fost subliniată prin degajarea arcului triumfal dintre cor şi navă ce fusese astupat cu zidărie odată cu dărâmarea navei şi prin trasarea conturului bolţii dispărute în tencuiala pereţilor. Ferestrele au fost reduse la dimensiunile lor şi completate cu colonete de piatră, ultimele fiind tratate schematic şi neputându-se cunoaşte formele lor autentice. Portalul din faţada de sud a fost eliberat prin dărâmarea clădirilor noi aşezate în faţă, iar în sacristia dinspre nord a fost refăcută bolta, degajată vechea pardoseală şi redeschisă uşa spre altar ce fusese închisă cu zidărie.

Principalele blocuri de piatră recuperate, printre care o cheie de boltă şi un stâlp cu inscripţie purtând numele parohului menţionat de episcopul Baksič şi anul 1646, au fost puse în interior, iar unele fragmente din piatră sculptată, neidentificate, au fost încastrate în zidăria faţadei.[9]

b)Turnul Bărăţiei

În timpul de faţă, clopotniţa este în rândul clădirilor din partea de apus a bisericii Sf. Iacob. Are formă pătrată cu baza de 5m şi o înălţime de 13m până la cornişe. Genul decoraţiei exterioare este acelaşi cu cel al mânăstirii Negru Vodă, cu trei rânduri suprapuse de arcaturi şi panouri. Partea superioară care se află peste cornişa principală, este desigur, un adaos ulterior.[10]

Cum arăta această clopotniţă în secolele trecute, nu putem şti decât din mărturiile unor călători străini şi din tablourile unor pictori ca Szatmary şi Grigorescu.

Baksič, în vizita sa în Ţara Românească din 1648, face o descriere destul de amănunţită asupra ansamblului Bărăţiei.[11] Clopotniţa era făcută din lemn, înaltă, cu uşă proprie, având trei clopote foarte frumoase, însă neconsacrate. În vârf se afla o cruce de lemn.

În 1730, clopotniţa de lemn este dărâmată şi reconstruită din zid şi piatră.

Investigaţiile arheologice efectuate asupra turnului au scos la iveală sub tencuiala sa o veche pictură, reprezentându-l se pare pe Sf. Nicolae. În 1958, prin hotărârea Sfatului Popular, Turnul este zugrăvit, iar pictura acoperită.[12]

În zilele noastre clopotniţa şi-a pierdut funcţionalitatea de altă dată, nemaifiind folosită, însă are o puternică însemnătate istorică şi culturală pentru istoria Câmpulungului.

c) Casa parohială

Casa parohială datează din aceeaşi perioadă cu biserica Sf. Iacob. În perioada în care s-au aflat adepţii luteranismului în Câmpulung, aceasta a fost ocupată de preoţii luterani. În 1639 preoţii misionari ai Congregaţiei “De Propaganda Fide” îi alungă pe luterani şi îşi reiau drepturile asupra parohiei.

Despre casa parohială aminteşte şi episcopul Baksič în călătoria sa în Ţara Românească di 1648: “preotul îşi are casa lui, clădită lângă biserică, chiar în aceeaşi curte”.[13]

Casa parohială, construită în cursul veacului al XVII-lea cuprinde o serie de încăperi boltite la etaj, aşezate peste pivniţe mari, frumos boltite, pe jumătate adâncite în pământ şi cu foişor cu arcade şi coloane masive de zid ridicate deasupra gârliciului de acces la pivniţă. Complet transformată în timp, cu ziduri supraînălţate, cu bolţile şi pereţii pivniţei modificaţi spre stradă pentru amenajarea unor prăvălii, casa nu se deosebea cu nimic ca înfăţişare de celelalte clădiri mai noi, învecinate. Sondajele şi decapările de tencuieli executate în scopul restaurării au făcut însă posibilă revenirea la vechile forme.

Astăzi, monumentul cu acoperişul în patru ape şi pante repezi, cu faţade modificate prin micşorarea ferestrelor le vechile dimensiuni şi mai ales prin desfiinţarea vitrinelor şi prăvăliilor “moderne” şi coborârea cornişei, apare din nou aşa cum trebuie să fi arătat la origine în vremea lui Matei Basarab. Trebuie semnalată, ca o realizare tehnică deosebită, dărâmarea ce părea o necesitate din cauza stării de avansată degradare în care se afla.

În interiorul pivniţei restaurate, cu bolţile întregite şi portalul de piatră eliberat de zidăria de umplutură, au fost depozitate toate bucăţile de piatră recuperate în cursul lucrărilor, printre care fragmente de inscripţii, capiteluri, piese sculptate şi nervuri cu urme de zugrăveli decorative. În clădirile anexate alipite casei parohiale a mai putut fi parţial reconstruită, pe baza unor urme păstrate în zidărie, o boltă pe trompe de colţ, formând pornirea coşului unei foste bucătării.

d) Piatra de mormânt a comitelui Laurencius Longocampo

În anul 1300 moare şi este îngropat la Câmpulung comitele catolic Laurencius de Longocampo, pe mormântul căruia s-a pus o piatră mare, dreptunghiulară, având următoarea inscripţie în limba latină: “Hic sepultus est comes Laurencius de Longocampo, pie memorie†anno D(omi)ni MCCC”. (Aici este îngropat comitele Lurencius de Longocampo, cel de pioasă amintire, în anul Domnului 1300).

Literele sunt săpate în piatră şi au caracterul literelor gotice majuscule. Piatra a fost adusă din carierele de la Albeşti. Măsoară 2,05m în lungime, 1,04 în lăţime şi groasă de 0,13m.[14]

Inscripţia aceasta dovedeşte că înainte de 1300 exista un comite catolic. Ce rol sau ce atribuţii ar fi avut acesta nu se poate şti cu certitudine. Însă putem presupune că acest comite se afla în fruntea oraşului care avea numeroşi saşi catolici, sau chiar în fruntea unui district întreg, care se întindea în faţa trecătorii Branului. [15]

Această lespede funerară reprezintă una dintre primele atestate documentare ale oraşului Câmpulung şi este un monument de o deosebită importanţă pentru istoria locală a Muscelului.

e) Alte aspecte din istoria Bărăţiei

Ansamblul istoric al Bărăţiei se află printre principalele monumente istorice ale zonei muscelene.

Date concrete despre biserică şi clădirile anexe nu avem decât din relatările unor călători străini veniţi în Ţara Românească în secolele trecute ţi din picturile unor artişti de seamă ai culturii româneşti, cum ar fi N. Grigorescu sau Carol Popp de Szatmary.

Majoritatea documentelor istorice vechi ce aparţin de parohia Sf. Iacob au fost duse la începutul secolului al XX-lea la arhiva Arhiepiscopiei Romano-catolice de Bucureşti.

Una dintre cele mai importante mărturii despre biserica Bărăţiei o reprezintă cea a Episcopului Baksič. La venirea sa din 1640, acesta găseşte în Câmpulung o situaţie nu prea bună a comunităţii catolice. Majoritatea uitaseră graiul săsesc şi adoptaseră limba românească. Nu se afla decât un preot, părintele Giuvenale Falco, care este amintit în numeroase rânduri de Silverio Pilotti din Penna în scrisorile sale adresate Congregaţiei “De Propaganda Fide”.

Baksič remarcă faptul că biserica este sărăcăcioasă, cu foarte puţine obiecte de cult, având doar strictul necesar: “Sf. Sacrament se păstrează într-o firidă din stânga altarului, într-un potir de cositor, fără candelă […]. Nu are odoare bisericeşti în sacristie, în afară de un felon pe care l-au adus călugării de la Târgovişte, şi un liturghier, iar în anul acesta[1640], de Sf. Ilie, negustorii din Chiprovaţ au dăruit două feţe de masă pentru altar şi altceva nu se mai găseşte, dat fiind că biserica a stat atâţia ani în mâinile lutheranilor”.[16]

În secolele XIII şi XIV, numărul catolicilor din Câmpulung era destul de mare, adică în proporţie aproape egală cu cel al ortodocşilor. Aceştia s-au bucurat şi de protecţia voievozilor noştri, dintre care unii, după cum am mai spus, au avut soţii catolice. Astfel Doamna Clara, soţia lui Nicolae Alexandru Basarab, cel îngropat la Câmpulung în 1364, este destul de cunoscută ca susţinătoare a intereselor catolice. Desigur că prin influenţa Doamnelor catolice s-a introdus şi obiceiul de a se alege judeţi şi dintre catolicii saşi sau unguri.

Rezultă însă din nişte acte din 1656 că în aceea vreme era un conflict acut între mânăstirea Câmpulung şi parohia catolică, în special asupra locului unde fusese zidită mânăstirea Cloaşterului. Aces lucru se poate vedea foarte bine şi din documentele ce urmează:

1. “În numele tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, troiţă nedespărţită.

Adică eu Gerghina judeţul şi cu 12 pârgari, împreună cu toţi bătrânii oraşului Câmpulung, scris-am cartea noastră, ca să fie de mare credinţă la mâna acestor popi dela Băraţi, anume popa Grigore şi altor popi care ar veni pe urma lui, cum că aici înaintea noastră venit-au popa Grigore cu cartea Domnului nostru Constandin voevod, cum să avem a căta şi a adeveri cu sufletele noastre acel loc, care se chiamă Cloaşter, fost-au al mânăstirii, au fost-au al Băraţilor. Deci noi văzând cartea am mers acolo unde au fost Cloaşterul împreună cu părintele egumenul popa Luca şi am aflat cu sufletele noastre cum că această biserică ce se chiamă Cloaşter, fostu-o-au făcut Doamna Marghita, doamna Negrului voevod, că acea Doamnă fost-au catolică, care se chiamă papistaşe şi într-acea biserică când au fost multă ciudă, s-au făcut şi minuni şi mulţi bolnavi s-au tămăduit şi din toate laturile au venit oameni bolnavi ce s-au vindecat. Deci noi am căutat şi am adevărat cu sufletele noastre, cum acest loc care se chiamă Cloaşter, fost-au al băraţilor de moşie din descălicatul oraşului, deaceea noi am făcut cartea oraşului la mâna acestor popi de la băraţi, ca să le fie lor în veci moşie. Iar când s-au făcut această carte, fost-au mulţi oameni buni, întâi unchiaşul Stosnciu Focan şi unchiaşul Filip şi Badea lui Buicea şi Stanciu şi Fasaruh Paraschivul Şi Andrea Gormeiul Pauliciuk şi alţi mulţi oameni mici şi mari şi pentru credinţă,

ne-am pus peceţile mai jos. Scris în luna lui Mai 20 anul 7164 (=1656).”

(Pecetea oraşului)

Înaintând această carte voievodului Constandin Şerban, acesta dă după opt zile următoarea carte:

2.”Cu mila lui Dumnezeu Io Constandin Şerban voevod a toată Ţara Românească, dat-am Domnia Mea această poruncă a Domniei Mele, sfintei şi dumnezeeştii biserici din oraşul domniei mele din Dolgopol, ce iaste a Bărăţilor şi a părintelui Grigore egumenul, ca să fie sfintei mânăstiri, bisericii bărăţească, un loc în oraşul Câmpulung ce se chiamă Cloaşter şi cu alte locuri şi casa ce va avea împrejurul lui, care loc are biserica de mir, de la răposata Doamnă Marghita care a fost catolică a răposatului Negrului Vodă şi tot l-au ţinut băraţii acel loc în bună pace, până în zilele răposatului Matei Vodă.

Iar apoi s-a sculat părintele egumenul Melhie dela sfânta mânăstire Câmpulung de a împresurat şi a stricat şi biserica ce a fost pe acest loc. Iar când a fost acum în zilele Domniei Mele, iar părintele Grigore baratul a venit înaintea Domniei Mele, în Divan, cu jalbă de a spus cum a fost acel loc de moşie şi de milă cum scrie mai sus şi l-a îngrădit. Iar părintele egumen Luca dela Sf. mânăstire Câmpulung s-au sculat de a tăiat gardul şi n-a vrut să lase să-şi îngrădească locul. Deci Domnia Mea am sălit şi am judecat după dreptate cu tot divanul Domniei Mele şi am făcut Domnia Mea şi o carte la Gherghina judeţul şi la orăşani şi oameni bătrâni dela Câmpulung, cum să meargă dimpreună cu părintele Luca egumenul, ca să caute şi să adevereze, iaste acest loc al Băraţilor, au iaste ale mânăstirii Câmpulung.

Deci s-au strâns toţi şi au mers şi au căutat cel(loc) prea cu amănuntul şi bine au adevărat Gherghina judeţul şi toţi bătrânii oraşului cum iaste acest loc al bisericii băraţilor de milă dela Doamna Marghita. Deci Gherghina judeţul şi cu orăşanii, după ce au adeverit cum să iaste locul băraţilor, făcut-au şi carte la mâna băraţilor, care carte o au văzut şi Domnia Mea şi o am citit în Divan adusă de părintele Gavril băratul dela Chiproveţ care iaste în locul părintelui episcopul. Drept aceea am dat şi Domnia Mea părinţilor dela sfânta biserică a Băraţilor dela Câmpulung, ca să-şi ţie acest loc şi cu alte locuri ce vor avea împrejur, cum scrie mai sus cu bună pace, să le fie de hrană şi cui au miluit de pomană, moşie stătătoare în veci şi lor şi altor Băraţi ce vor veni a fi năstavnici la biserica Băraţilor şi de către nimenea ne(smin)tit să nu fie peste zisa Domniei Mele. Iată şi mărturii am pus Domnia Mea: Kirca Jupan, vel Ban Cralevschi, jupan Gheorghe Bălceanu, vel vornic, i pan Barbu vel clucer i pan Radu vel stolnic, i pan Radu vel comis, i pan Radu vel paharnie, i pan donciu vel postelnic. şi a executat Chiosea vel logofătul d-am scris eu Alexandru în oraşul de scaun Târgovişte, luna Mai 28 zile, leat 7164( =1656).”

(Pecetea şi semnătura Domnului)[17]

Din cele mai vechi timpuri, biserica catolică a primit în dar de la credincioşi case şi locuri în oraş, livezi de fâneţe pe dealurile din împrejurimi şi vii în dealul Topolovenilor.

O parte din islazul din Apa Sărată se numeşte până astăzi Hărţug. El va fi fost cândva proprietate a vreunui Herzog sas di oraş. De asemeni şi în satul Jugur este o bucată de teren numită Martin; şi acest nume dovedeşte o veche stăpânire catolică aici, fiindcă numai la catolici era des folosit numele de botez şi familie Martin.

Din condica mânăstirii Glavacioc, se poate vedea că în timpul domniei lui Vlad Călugărul (1482-1495) mai mulţi orăşeni care aveau nume săseşti şi ungureşti, au vândut acestui voievod viile lor din dealul Topoloveni. Aceştia erau desigur catolici.

Privitor la viile Bărăţiei din dealul Topolovenilor, se păstrează încă numeroase documente, o mare parte din ele publicate de Nicolae Iorga în “Studii şi Documente”, vol. I, pag. 273-274.

Alte date despre istoria Bărăţiei ne sunt furnizate de călătorii ce au adunat informaţii preţioase. Astfel, între 1580-1590, a trecut prin Câmpulung călătorul Botero, iezuit italian care a strâns multe informaţii valoroase privitoare la ţara noastră. Când vorbeşte în Impresiile sale de călătorie despre Câmpulung, spune că atunci avea 900 case, dintre care 49 săseşti.

În lucrarea amintită a lui Nicolae Iorga, sunt date şi foarte multe informaţii privitoare la catolicii din Câmpulung. La început un privilegiu de la Radu Şerban (1602-1610) dat popilor saşi din Câmpulung, apoi foarte multe acte din secolul XVII parte din ele în latină, în care găsim ştiri despre viile din Topoloveni, altele despre mori din oraşe, preoţi etc., continuându-se apoi cu secolele XVIII şi XIX.

Dintr-un raport al vicarului apostolic din 1660, se poate vedea că fusese răscumpărat încă din timpul domniei lui Constandin Vodă (Şerban) locul cotropit de egumenul mânăstirii domneşti, care îi distrusese zidurile. Cauza a fost aceasta: se credea şi în rândul ortodocşilor că locul era făcător de minuni li se adunau acolo luminiţe de ceară, mai ales vinerea şi în zilele de sărbătoare. La Sf. Iacob se celebra slujba pentru 48 de case rămase catolice după ciumă.

În 1665 Câmpulungul, ca şi alte centre catolice muntene, au fost unite cu Provincia Observanţilor din Bulgaria cu Arhiepiscopul de Sofia, mutat de la un timp la Nicopole.

Călugărul italian Del Monte, însoţind în călătorie pe Antide Dunod, spune că la sfârşitul secolului XVII, în oraşul Câmpulung unde în secolul XIII fusese o importantă colonie catolică, rămăseseră puţini catolici. Dispariţia înceată a acestora o explică prin căsătorii cu români ortodocşi şi prin dorinţa de a ocupa funcţii importante în administraţia oraşului. Ca să poată ocupa o astfel de funcţie, catolicul părăsea biserica sa şi trecea la biserica ţării.

Acelaşi călugăr spune despre voievodul Şerban Cantacuzino că e tiran, crud, lacom, sângeros, înşelător, cel mai rău duşman al catolicilor şi un adevărat Aman; el citează şi faptul batjocurii săvârşită asupra lui Andrei, judeţ de Câmpulung, care, nevoind să treacă la legea ţării, pe care o declara ”aramă şi plumb” faţă de “aurul “ latin, ar fi fost ras ca “Papa”, -lăsându-i-se numai la bărbie un vârf ca o coadă de rândunică şi bătut pe uliţe.

În 1737, odată cu oraşul a ars şi biserica Bărăţiei şi moara ce-o avea. Aceasta a fost refăcută în 1742. Vadul ei a fost împărţit în 1745 în 36 de părţi, dintre care 30 ale bisericii catolice, iar şase ale orăşenilor, Iorga judeţ cu cetaşii lui.

Prin cartea lui Mihai Racoviţă din 13 iulie 1742, se hotărăşte ca vinul pe care-l strâng părinţii băraţi de la enoriaşii lor, care aveau vii în dealul Topolovenilor, să nu-l vinăricească călugării de la Nucet.

Bărăţia avea numai folosinţa viilor din Topoloveni, nu şi proprietatea pământului, care era al mânăstirii Nucet. Viţa plantată se putea vinde, dar numai cu ştirea mânăstirii Nucet, care avea tot interesul să nu rămână nelucrate viile, pentru a lua de la ele otaştină.

La 17 octombrie 1757, jupân Gheorghe Hotnogiu ot Braşov, dă un act pe mâna părintelui egumen Dionisie pater ot Câmpulung, prin care îi vinde viile de la Topoloveni.

La 14 ianuarie 1773, Divanul ţării a dat mânăstirii catolice o carte din care se poate vedea că mai rămăseseră în oraş numai şase familii de catolici care dădeau zaherele şi podvoade peste putinţa lor. Se hotărăşte plata la 12 taleri pe an.

Se poate constata că în secolul XVIII numărul creştinilor de rit catolic a scăzut foarte mult. Cauzele sunt diverse: unii au trecut la ortodoxism, în special din cauza greutăţilor întâmpinate în acele vremuri. După arderea oraşului din 1737 şi după răscoala din 1770, mulţi orăşeni au fugit prin alte părţi, aşezându-se acolo şi nemaiîntorcându-se înapoi la casele lor.

Complexul Bărăţiei a devenit în zilele noastre un monument de o reală importanţă pentru istoria oraşului Câmpulung precum şi un important centru turistic. El reflectă o parte deosebită a istoriei noastre ca locuitori ai oraşului şi stă mândru, asemeni celorlalte monumente istorice ca pavăză neclintită a evenimentelor, timpurilor şi locurilor de mult apuse.

( Extras din referatul: ”Biserica Catolică în Câmpulung Muscel Complexul istoric Bărăţia” a elevei Bildea Cezara cl. a X a - anul 2003)

[1] “Câmpulung Muscel-Monografie istorică”, Pr. Ioan Răutescu, 1943, pag. 6-7

[2] “op.cit”, pag.264

[3] “op.cit”, I. Răutescu, pag. 345.

[4] idem, pag. 338.

[5] “op.cit.”, vol. V, pag. 211.

[6] “Lumini muscelene”, Dumitru Baciu, ed. Sport-Turism, 1980, pag. 31

[7] “op.cit”, vol. V, pag. 262-263

[8] “Câmpulung-Mic îndreptar turistic”, ed. Meridiane, Bucuresti, 1968, pag. 238-239.

[9] “Complexul istoic Bărătia din Câmpulung Muscel”, arh. stefan Bals, ed. Stiintifică, 1968, pag. 1-3.

[10] “op.cit.”, I. Răutescu, pag. 339.

[11] “op.cit.”, vol. V, pag. 262-263

[12] “Schematismul Arhidiecezei Romano-catolice de Bucuresti”, ed. Arhidiecezei Romano-catolice de Bucuresti, 200, pag. 118.

[13] “op.cit.”, vol. V, pag. 263.

[14] “op.cit.”, I. Răutescu, pag. 6

[15] “op.cit.”, c. Rădulescu Codin, pag.51.

[16] “op.cit.”, vol.V, pag. 210

[17] “op.cit”, I. Răutesu, pag.340-341



Prima Împărtăşanie


Imagini cu Prima Sfântă Impărtăşanie a copiilor din parohia noastră.

Pentru pregatirea Primei Impartasanii s-a facut o cateheză pe broşura "Prima Impărtăşanie" în format Microsoft Office Power Point:

 

 

Parohia Romano-catolica Campulung Muscel

Vizitatori
Counter